Într-o dimineaţă de vară, m-am trezit devreme, iar la ora 7.00 eram deja în sala de sport. După un antrenament intens şi o baie relaxantă am decis să iau micul dejun, uitându-mă la televizor. Butonând telecomanda în căutarea unui post decent, am ajuns la postul Antena Stars, un post pe care nici măcar nu ştiam că îl am în grila de programe. În mod normal aş fi schimbat programul în secunda doi, dar am auzit că se vorbea despre machiajul de zi, aşa că am continuat să îl urmăresc. După ce s-a terminat partea despre make-up, prezentatoarea a anunţat că aşteaptă poze cu machiajul nostru de zi preferat. Într-un impuls de moment, am intrat pe pagina lor de Facebook si le-am trimis această imagine.
A doua zi mi-au cerut numele şi numărul de telefon. Mi s-a părut ciudat, nu întelegeam dacă am câştigat sau pur si simplu voiau să mă bage în baza de date. Mânată de curiozitate, am dat iar pe Antena Stars şi am urmărit tot matinalul până s-a ajuns la secţiunea make-up unde au anunţat câştigătorul.
Toate bune si frumoase, am fost foste entuziasmată de veste, aşa că am asteptat să intru în posesia premiului. Am aşteptat o zi, două, trei, dar în a patra m-am hotărât să intru pe pagina lor de Facebook şi să îi întreb ce s-a întâmplat cu premiul meu. După încă o zi mi-au răspuns că voi fi contactată în maxim 30 de zile. Cu o nerăbdare teribilă m-am bucurat de vara mea şi mi-am tot făcut A.M.R-ul. Încântarea mea scădea pe zi ce trecea. Când într-un final s-au scurs cele 30 de zile, am fost extrem de dezamăgită. Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu sunt nerăbdătoare şi atunci când comand produse online. Vă daţi seama cum eram când ştiam că am câştigat un premiu surpriză. Cu greu am mai stat câteva zile şi m-am hotărât să le scriu iar. Deşi mi-au văzut mesajul, nu mi-au răspuns. M-am împăcat cu gândul că acel concurs nu este real şi că doar înceracă să crească audienţa cu ajutorul său.
Dar surpriză!!!
Joia trecută m-au sunat că pot să mă duc să-mi ridic premiul. Ieri m-am suit în maşină şi m-am dus la sediul Kanal D. După ce am aşteptat un sfert de oră, pentru că portarul nu ştia nimic de niciun premiu, a venit o domnişoară care m-a condus într-un birou. Aici, după ce am completat formularul de ridicare al premiului, am fost pusă să-mi aleg premiul. Aveau câte trei culori din fiecare produs şi am fost lăsată să le combin după bunul meu plac.
Premiul conţine:
1. Ruj. Eu am ales o nuanţă nude (supershine 516). Ambalajul mi se pare destul de ciudat. În primul rând pentru că nu are capac şi în al doilea rând pentru că nu scrie nicăieri brandul si nu apare nici măcar sigla. Eu am bănuit că este tester, dar cum eu nu folosesc produse Flormar, nu pot spune sigur.
2. Ojă. Este o ojă cu sclipici roz. Nu am ales-o pentru că mi s-a părut frumoasă, ci pentru că pe lângă un portocaliu murdar şi un auriu strident părea cea mai acceptabilă.
3. Fard cremos. Regret că nu l-am luat pe cel galben-verzui. Ar fi fost o super bază. Nu ştiu ce a fost în capul meu să aleg mov, dar acum că mă uit mai bine, nu este urât deloc.
Concluzia: "Calul de dar nu se caută la dinţi." Evident că mi-aş fi dorit ca premiul să vină mai repede şi ca produsele sa fie spectaculoase, dar cu toate acestea sunt mulţumită şi de abia aştept să le încerc. Voi face un review de îndată ce le voi testa.
Până atunci vă urez o zi de vară cât mai frumoasă!

